BINARE FIZICE și introducere în ASTRONOMIA SOCIALIZANTĂ

            Forţa gravitaţională este universală - fiecare particulă este sensibilă la forţa gravitaţiei,  proporţional cu masa  sau energia particulei. Atracţia universală este descrisă ca fiind produsă  de schimbul de particule virtuale numite gravitoni, ea are doua insușiri :  poate acţiona la distanţe  lungi,  este întotdeauna atractivă.
      STEPHEN HAWKING, LEONARD MLODINOW –  O mai scurtă istorie a TIMPULUI

    Rândurile ce urmează din acest capitol,  o  abordare personală de altfel, vor descrie în prima parte teoretică, pe cât de scurt posibil, BINARELE FIZICE, pentru  ca în partea a doua,  să vedem un model de ASTRONOMIE SOCIALIZANTĂ (alăturare pe care am conceput-o,  care s-ar putea sa fie dezvoltată  și sa facă să curgă cerneală),  cu exemplificare pe  o relaţie socială binară, determinată de pasiunea pentru ASTRONOMIE.
       Aşadar, ce sunt BINARELE FIZICE sau  STELE DUBLE FIZIC, capitol important al Astronomiei Stelare?  

 Conform  Dicţionarului de Astronomie şi Astronautică [1] coordonat de acad. Călin Popovici:

   STELE DUBLE FIZIC este un grup de doua stele,  care apar foarte apropiate pe bolta cerească,  din cauză că sunt legate fizic între ele  prin forţe gravitaţionale.  În funcţie de mijloacele cu care se observă  s. d. fizice  se împart în trei mari categorii și o categorie aparte:
1-    vizuale sau fotografice
2-    spectroscopice
3-    fotometrice sau cu eclipsă
exista o  a  4-a categorie, mai restrânsă,  în care a doua componentă nu este observată direct, dar prezenta ei este dedusă prin măsurători astrometrice asupra primei stele, adică  s.d. cu sateliţi invizibili  /   s.d. astrometrice.

   Sir  Friedrich William  Herschel  a descoperit (1802) primele s.d. vizuale (a studiat în decursul cercetărilor sale  cca. 800 s.d.),  iar E.C. Pickering (1889) şi H.K. Vogel,    primele s.d. spectroscopice.
    Amintesc ca s.d. cu eclipsa ALGOL era cunoscută încă de arabi, însă abia în 1889 prin interpretarea spectrelor,  Vogel a dovedit că stelele cu eclipsă sunt s.d.
    În general se poate aprecia că jumătate din numărul stelelor sunt s.d.
    Prin studiul  s.d. fizice se pot determina masele stelelor şi alţi parametri, ca diametre (în cazul s.d. cu eclipsă), densităţi, temperaturi efective etc., astfel că studiul acestora constituie o sursă importantă de date astrofizice.

    S.d. fizice care îndeplinesc     relaţia empirică a lui R.G. Aitken     

log ∆" < 2,8-0,2 m

m fiind magnitudinea aparentă)au fost catalogate  prima oara în 1932 de Aitken în lucrarea sa New General Catalogue of Double Stars (cu 17 180 de sisteme ).

            Cataloage de stele duble au mai făcut: William Herschel, John Herschel, Wilhelm Struve, Otto Struve iar cel mai cunoscut şi utilizat este N.G.C. (New General Catalogue).
            Actualmente sunt catalogate  circa 65 000 de s.d.

 În unele cazuri speciale (ex. Sirius) se pot determina orbitele  celor doua componente  fată de centrul de masă al sistemului;  ulterior,  cunoscând paralaxa și perioada de revoluţie  a unei componente  în jurul celeilalte ,  se pot deduce  și masele componente - doar suma,  cu ajutorul celei de  a 3-a  legi a lui Kepler  

 unde G este constanta gravitaţiei, iar M1 și M2  sunt masele celor două componente (a fiind semi-axa mare din orbita relativă  a unei stele în jurul celeilalte,  iar P fiind perioada de revoluţie).

            Dăm tabelul caracteristicilor unor BINARE VIZUALE mai cunoscute (unde a este în "  - nu putem determina dimensiunile liniare,  ci numai pe cele unghiulare, deoarece măsurătorile noastre prin lunete,  nu dau decât unghiuri, indică o distribuţie continuă de mase, de la circa 60 de mase solare pană la  mase mici,  de ordinul maselor planetare, ce sugerează un proces  de ormare asemănător celui al planetelor.

               Determinarea maselor stelare prin studierea s.d. (τ = P,    ω este paralaxa stelei,  iar  μ1=M1 şi μ2 =M2).   Conform ecuaţiilor din cartea Galaxii în  Univers  a acad. G. Demetrescu şi Lect. C. Pârvulescu [2], prin observaţii absolute, se determină nu numai orbita relativă a stelei secundare în jurul celei principale,  orbitele  absolute ale celor două componente ale s.d.,   precum și masa fiecărei componente în parte.
            Investigarea s.d. prezintă un interes deosebit  în problema evoluţiei stelelor cu transfer de materie și eventual a celor cu pierderi de materie.

            Originea  diferitelor clase de s.d. ridică probleme cosmogonice încă nerezolvate.
            Aşa  cum spune N. Abramescu în Lecţii elementare de Astronomie [3], timpurile de revoluţie în care s.d. descriu orbitele lor,  sunt variabile.
            Aşa, pentru steaua dubla Sirius, de 50 de ani; α Centaur,  de 81 de ani,  iar pentru Mizar (Ursa Mare),  de 160 ani.

      
             În tratatul său Introducere în Astronomie Fasc. II [4] prof. Ioan Curea  din Timişoara arăta că :
"Cercetările statistice  asupra s.d. se fac din diferite puncte de vedere: clase spectrale, diametre, mase, repartizare în spaţiu, mişcări proprii etc.  S.d. fizice  aparţin tuturor claselor spectrale, dar mai ales claselor timpurii de la A la G.  În cea ce priveşte  dimensiunile există  binare cu componente egal de mari, ambele gigante sau ambele pitice, precum și s.d. cu o componentă gigantă şi alta pitica, acestea din urmă suscitând un interes deosebit.”

          De altfel în acest tratat găsim atât o clasificare în detaliu, cât și  o descriere suficient de lămuritoare, pentru fiecare dintre categorii.

         Voi arăta  acum, că nu sunt primul care creează legături ciudate între BINARE și  mediul în care trăim zilnic.   

 Prof.dr. HARRY MINTI,  cu care am fost coleg la Observatorul Academiei Române și care s-a specializat în STELE VARIABILE, a  stabilit o legătură deosebită între stele și flori în cartea sa Stele și flori, flori și stele în universul ştiinţei [5].

 El spune în cartea sa plină de splendide ilustraţii, vorbind despre naşterea stelelor că:
    "Și, aşa, de la protostea la stea, procesul duce  ori la o s. d., prin întovărăşirea gravitaţionala cu alta protostea apropiată, sau la o stea cu mai multe corpuri de asemenea captate gravitaţional, care formează în  jurul stelei viitoarele planete, prin adunarea prin acreţie a materialului.
      Alăturat vedeţi din  aceeaşi carte,   anemonele, una galbenă și cealaltă roşie,  care  sugerează  cazul cel mai studiat de s.d.,  al unei gigante și al companionului ei, pitica, ambele în stadii diferite de evoluţie. căci în ASTROFIZICĂ, stadiul evolutiv e dat de culoarea stelei. 

     Cum spuneam,  cartea lui este plină de similitudini florii-astrale care ilustrează cu acurateţe atât varietatea de s.d. cât și face uşor de înţeles căror motive fizico-chimice se datorează această mare varietate.

     Acum după ce am văzut importanţa și varietatea BINARELOR  FIZICE, precum și interpretarea lor florală,  să vedem cum legăm aceste  date aride, de ASTRONOMIA SOCIALIZANTĂ.
    Mai întâi de ce i-am zis „SOCIALIZANTĂ" ?    

               Acest lucru se datorează faptului,  că prin atractivitatea sa recunoscută,  pentru mulţi din semenii mei,  ce trăiesc pe TERRA, am constatat că  această ştiinţă, atât de veche,  încât aproape se confundă cu începuturile conştientizării existenţei homo sapiens,  pe suprafaţa pământului învăluit de mantia astrala, creează de cele mai multe ori legături intre oamenii pasionaţi ce i se dedică, uneori inexplicabile altfel și care au durabilitate.
             Să mă explic mai bine, printr-un exemplu.   

             Voi lua cazul a doi bărbaţi,  de vârsta apropiată, care deşi aflaţi în spaţiu la o distantă pamântească rezonabilă, unul în Iaşi și altul în Bucureşti, după ce au luat contact cu ASTRONOMIA,   sau întâlnit, chiar au lucrat împreună,  au corespondat,   s-au despărţit pentru un timp din cauza vremurilor,  ca să se reîntâlnească în vremurile actuale. 

           Între doua binare,  elementul care le rine împreună,   se cheamă gravitaţie, iar echivalentul în cazul exemplului nostru,  se cheamă astronomie.

              Cum între  binare, care pot fi de acelaşi calibru (ca în sisteme semi-detașate) sau diferite, există de cele mai multe ori o diferenţă de vârsta  și,  în acest caz, cel care  trăieşte în Iaşi,  să-i zicem Virgil. V. Scurtu,  este născut  la 10 ianuarie  1942,   iar cel din Bucureşti, să-i zicem  Neculai Rădulescu,  este născut la 29 februarie 1944 (să remarcăm data de naştere deosebită, mai ales din punct de vedere a măsurării astronomice a timpului, poate ca o predestinare ), aşadar apropiaţi  în timp. Nu e cazul unei gigante cu o pitică albă,   pe care le despart o vârstă cosmică importantă (cazul des întâlnit), căci aici,  ambele sunt de vârsta apropiată,  diferind prin masă, nu foarte mult, dar vizibil și  diferind de altfel și prin înălţime (deci similar cu cazul unui sistem binar semi-detașat,   din frumoasa carte a lui Harry Minţi).

    Până la întâlnirea lor  (1967) în curtea Observatorului Academiei Romane din Bucureşti, fiecare a avut propria sa traiectorie printre evenimente și oameni.
    Despre acea perioadă V.V. Scurtu comentează  într-o scrisoare către N. Rădulescu:

 „ TU NU eşti un ÎMPĂTIMIT de ASTRONOMIE, ca mine, care mă ocup cu ea de la 12 ani. Ai ajuns totuşi în mod CINSTIT la Observator. EU mai ţin minte că am colaborat și în faza dinainte de ASTROCLUB, când era un cerc numit CERCUL AMATORILOR PRIETENII CERULUI(CAPC) cu sediul la Casa de cultură a sectorului5, unde şef era deja SANGEORZAN și foarte activ, fostul aviator CORNELIU FILOTI, cu care eşti fotografiat pe terasa casei de cultura de la TURTURELE, cu oglinda de 32 cm diametru, a viitorului lui telescop, pe care în final mi l-a dăruit mie, unde, spre marea mea părere de rău, a fost îngropat, LA PROPRIU. Mai veneau la aceleș edințe fata academicianului fizician NOVACU, ANCA și alţii. Vezi  „ANDROMEDA 1.”  - am respectat stilul autorului scrisorii.

             Cel care a contribuit la  punerea celor doi în contact, a fost I.C. Sângeorzan, căci el  i-a primit pe TERASA SATELIȚILOR la observaţii de sateliţi artificiali  - SAP   (era prin 1967, în plină ERĂ COSMICĂ) și apoi la clubul "PRIETENII COSMOSULUI "  de la Casa de Cultură  a Sectorului 5 din zona Observatorului din Cuţitul de Argint Bucureşti.

             De neuitat spiritul şi activismul din acest club,   concretizate încă de la apariţia primul număr al revistei "ANDROMEDA ". 

            Tot de atunci  (1968),   din dedicaţia alăturată făcuta pe cartea STELELE [6] a acad. Călin Popovici,

   " Bunului meu coleg şi amic Rădulescu, în speranţa că nu va deveni o frână în dezvoltarea astronomiei romaneşti. V.V. Scurtu - 14 aprilie 1968 Bucureşti "  

    se vede  că s-a înfiripat  această simpatie reciprocă, la care a contribuit și faptul că erau abonaţi amândoi, la revista sovietică de ştiinţă și popularizare " ZEMLIA I VSELENNAIA "  (era vremea răspândirii în ţările socialiste a literaturii sovietice)  din care luam  uneori,  subiecte de discuţie.
                Aşa s-au cunoscut și atracţia pentru  astronomie,  i-a legat, până în zilele noastre,  cu o sincopă de câțiva ani buni, datorată schimbărilor de adrese și chiar de preocupări profesionale,  a unuia dintre cei doi.
                Diferenţa intre ei,  nu sta numai în vârstă și greutate,  pentru că  mai sunt şi alte diferenţe (fiecare om este unic). Una dintre ele este formaţia intelectuală, dar înrudita,  V.V. Scurtu este absolvent de Fizică la Universitatea din Iaşi, în timp ce N. Rădulescu este absolvent de Matematică, specialitatea Astronomie (la acea vreme,  exista Catedra de Astronomie, printre alte specialităţi matematice)  la Universitatea din Bucureşti.
               Au fost în acelaşi an 1968,  la Cluj pentru repartiţia guvernamentală (aşa era pe vremea  comunismului, absolvenţii de facultate erau repartizaţi în ordinea mediilor, după specializare, unde avea nevoie ţara de ei).
               Pasiunea pentru astronomie este  destul de veche la V.V. Scurtu (purta deja barbă de astronom), dovadă stă și fotografia care îl infățișează

la Galaţi împreună cu un grup de elevi pasionaţi de astronomie,  pe care a făcut-o cadou împreună co o dedicaţie noului sau prieten N. Rădulescu,  precum și mărturisirile  proprii  din revista  Noi  și Cerul  în articolul " Agonie și extaz sau o viaţă de trei romane"

                 A urmat o perioadă de corespondenţă,  ca după trei ani de profesorat în învăţământ ai matematicianului, dar în care a continuat participarea la ședințele clubului PRIETENII COSMOSULUI,   precum și să susţină conferinţe la Casa de Cultura din 11 iunie din Bucureşti,  acesta să fie angajat prin bunăvoinţa acad. Călin Popovici  la Observatorul Astronomic al Academiei, la sugestia prietenului  I.C. Sângeorzan,  care a lăsat un loc liber prin transfer la Observatorul Astronomic Popular.

           
           Și aşa,  s-au putut vedea chiar mai des,  întrucât V.V. Scurtu care-l cunoscuse anterior pe acad. Călin Popovici  (se pot vedea persoanele ce apar în poza alăturată, in  articolul [14] ),  venea de la Iaşi,  ca să vadă care mai este pulsul astronomiei de cercetare.

            Pentru fizician,  au început din păcate,  ani grei de luptă cu conducătorii Observatorului Astronomic al Universităţii Ieşene, pentru a-şi realiza visul de a face cercetări astronomice la nivel academic.   Întrucât interesele unora erau mai importante,  iar posturile, pentru care degeÎtele de la o mână,  erau deja mult prea multe, nici până în ziua de astăzi,  visul fizicianului nu s-a realizat. Poate și faptul,  că este un acerb critic al celor care scriau articole cu erori ştiinţifice, sau fac afirmaţii insuficient fundamentate, l-au făcut de  evitat,  pentru liniştea lor.

       

                 Pentru matematicianul-astronom a  început cea mai plăcută și fructuoasă activitate în domeniul astronomiei; observaţii și lucrări de cercetare în cadrul Colectivului de Cercetări Spaţiale al Secţiei Astrofizică [12],  înfiinţat și condus de acad. Călin Popovici. Pe lângă observaţii și prelucrări la calculatorul electronic prin programe FORTRAN (mulţi cercetători de la Secţia Astrofizică; Harry Minţi, Harald Alexandrescu, Ghe. Vass, Neculai Rădulescu,  s-au familiarizat cu prelucrarea electronică a datelor  (pe care prof. C. Popovici o încuraja în mod deosebit),  se publicau şi lucrări de la graniţa astronomiei,  ca geodezie, geografie  (N. Rădulescu comunică două lucrări : împreună cu colegii – observaţii asupra SAP și singur - un algoritm pentru cartarea cosmo-fotografiilor, publicate în Contribuţii în Astronomie [7]).             

              A fost o perioadă benefică pentru dezvoltarea Astrofizicii româneşti,  în care numărul lucrărilor publicate mai întâi în Studii şi Cercetări de Astronomie și apoi în Contribuţii în Astronomie [7], atât în domeniul cercetărilor solare, de stele variabile sau de geodezie spaţială cu sateliţi artificiali ai Pământului a fost substanţial și foarte bine apreciat în lume,  de diverse observatoare și academii.

            Participarea la congrese și simpozioane era principala activitate,  prin care se făcea cunoscută în lume,  cercetarea românească în domeniul astronomiei.

            Puteţi vedea mai jos,  numele și capitolele pe care le editau în ANUARUL ASTRONOMIC din 1972- 1976  cercetătorii Observatorului Astronomic al Academiei Române.[8]

               Tot acum,  N. Rădulescu a extins  și munca de popularizator al astronomiei și astronauticii la case de cultură,  sau în diverse unităţi de producţie în Bucureşti și prin ţară.    

          Faptul de a fi fost la catedră,  i-a permis să vorbească suficient de convingător și fără emoţii,  despre aceste domenii.  De ajutor fiindu-i și activitatea de la locul de muncă, cât  și participarea ca membru la ședințele  ASTROCLUBULUI   CENTRAL BUCURESTI,  condus de I.C. Sângeorzan. [13].

            Activitatea astronomilor amatori era astfel coordonată pentru întreaga ţară,  de la Observatorul Astronomic Popular din Bucureşti   (era pe vremea societăţii socialiste multilateral dezvoltate,  în care concentrarea ierarhică și conducerea de la Bucureşti erau considerate esenţiale de către regimul comunist).
                Acest fapt a fost și benefic amatorismului,  întrucât entuziasmul pentru aceasta activitate al lui I.C. Sângeorzan,   i-a contaminat pe mulţi  români  și putem arăta,  măcar un exemplu de colaborare în ţara,  cu Romulus Irimeș de la Cluj -  electrician de meserie  (care avea propriul său observator pe dealul Aluniș) și care a înfiinţat Cercul Astronomic " Victor Anestin"  de la Cluj,  al cărui membru a devenit și N. Rădulescu.

            Acesta era contextul în care se desfăşura activitatea astronomică românească,  în perioada 1968-1976,  atât a cercetătorilor  la nivel academic,  cât și a amatorilor de astronomie la nivelul întregii ţări.

Dezvoltarea cercetării astrofizicii la nivel academic,  avea însă să fie diminuată  în 1977,  prin plecarea aproape concomitentă din observator,   a unui grup de 7 cercetători (H. Minţi, A. Dinescu, R. Dinescu, M, Ganea, N. Rădulescu, Ghe. Vass, H. Alexandrescu, toţi de la Secţia Astrofizică) din cauza neînţelegerii la nivel guvernamental, de partid și chiar a conducerii Observatorului din Cuţitul de Argint din Bucureşti,   a tendinţelor de dezvoltare și a necsității dotării cu echipament,  la cerinţele pe plan mondial,  ale acelor vremuri. 

Iată cum descria V.V. Scurtu, pe scurt într-o scrisoare, acel eveniment :

    "  Apoi, tu ai ajuns la Observatorul mare, la sateliţi, și în 1975 mi-ai făcut câteva poze reuşite la NOVA Cyg 1975, cu camera AFU...Apoi aţi avut SCANDALUL care aproape a desfiinţat secţia de ASTROFIZICĂ  și practic, a băgat în mormânt  pe profesorul CĂLIN POPOVICI..."  

             Unii dintre cercetători au intrat în domenii apropiate sau conexe,  în timp ce N. Rădulescu  s-a angajat  în comerţul exterior,   calificându-se între consultanţi (diplomat ASE - inginerie economică),  ca apoi după 1984 după o nouă calificare  (analist minicalculatoare -  ICI), să lucreze în domeniul IT,  până la pensionare.

                    În apropierea pensionarii, a înfiinţat propria firmă de servicii IT -  COMPCOM s.r.l.   (www.compcom.ro) și a revenit la pasiunea pentru  astronomie,  având mai mult timp la dispoziţie.

            Prietenul său întru astronomie V.V. Scurtu,   avea să lupte cu adversităţile. Astfel,   după  o scurtă perioadă la catedră ca profesor de fizică, a încercat  să obţină un post în cercetarea astronomică, lucru pe care nu l-a reuşit până la pensionare
            Dar să nu credeţi că a  abandonat pasiunea pentru astronomie, din contra,  cred că a fost cea mai prolifică perioadă în publicarea de cărţi cu conţinut astronomic, precum și de popularizare a astronomiei,   la radio și TV, sau prin articole în diverse reviste și mai nou,  pe internet.
           Deşi cu mijloace financiare precare,  s-a străduit să viziteze atât observatoarele din ţară., cât și diferitele grupuri sau cercuri de astronomi amatori din ţară.,  în idea foarte lui dragă,  de a realiza o coeziune între astronomii titraţi și amatorii de astronomie.
            Însuşi V.V. Scurtu mărturisea într-o scrisoare către N. Rădulescu  zbaterile sale din acea perioadă:
            „ Profesor de liceu, la materiile FIZICĂ și ASTRONOMIE am fost NUMAI 4(PATRU) LUNI, după care, în decembrie 1968 mi-am dat demisia din învăţământ. A urmat o perioadă de 4 ani când am fost ȘOMER, deşi această categorie nu era la noi pe vremea "comuniştilor" și deci nu am avut nici-un ajutor bănesc de niciunde, doar colaborările lunare la ziarul local și altele, mai dese, la RADIO IAȘI, îmi aduceau ceva gologani, ca să beau și eu, din când în când, câte o bere...Cu radioul am colaborat din 1966 pana în 1984, când i-a desfiinţat Ceauşescu...  După aceşti 4 ani, am reuşit să mă angajez la Uzina Mecanică "NICOLINA" Iaşi, celebra pepinieră de comunişti celebri- Ilie Pintilie, Bobu, Trofin și alţii. Acolo am rezistat ca FIZICIAN-SPECTROSCOPIST 20 de ani, până ce, EXACT când am împlinit 50 de ani, m-au licenţiat, eu fiind singurul NEMEMBRU, pentru care le-am făcut PROCES POLITIC, pe care l-am câştigat prin ne prezentarea lor, de frică, să nu le pun întrebări POLITICE...Apoi, am predat, la trei serii de studenţi de la UNIVERSITATEA TEHNICĂ din Iaşi un curs nou de GEODEZIE COSMICA- ştii și tu prea bine cu ce se mănâncă. De fapt avea 2 părţi: partea întâia era ASTRONOMIE GEODEZICĂ  (aveam şi cartea lui Stamatin), iar partea a doua, geodezie satelitară, după Mueller(în rusă) și alţii. Am primit din SUA un curs complet al unui neamţ, cu toate camerele de fotografiere a sateliţilor și metode de prelucrare și încă o chestie cu Doppler...am uitat exact despre ce era vorba, că asta se întâmpla înainte de anul 2000. " - sublinierile aparţin autorului scrisorii.

Bucurându-se de o memorie foarte bună și de faptul ca lectura era una dintre activităţile lui favorite, a publicat în această perioadă :  HUMBUG?  sau  OZN sub reflectorul ştiinţei (1984)[9], În căutarea aştrilor (1986)  [10].  Prima lui carte,  mai puțin amplă,  fiind  Observatorul Astronomului Amator, 1980, la Editura Știintifica și Enciclopedica, nr.117 din colectia ȘTIINȚA PENTRU TOȚI.

   
        Poate că n-ar fi existat întreruperea de contact întrecei doi,  dacă n-ar fi existat schimbarea de adrese,  prin mutare dintr-un loc în altul,  cu pierderi de cărţi și de documente (s-a irosit bogata colecţie de scrisori dintre cei doi), precum și schimbarea domeniului de activitate al lui N. Rădulescu.     

          Am mai păstrat legătura cu vechii colegi, dovadă  este dedicația făcută de dr.ing. A. DINESCU în 1980  pe cartea lui INTRODUCERE ÎN GEODEZIA GEOMETRICĂ  SPAȚIALĂ ce se poate vedea mai jos.

              Atracţia pentru astronomie avea însă să-i reunească, printr’o întâmplare,  care aşadar  n-a fost întâmplatoare. S-au întâlnit,  în parcul Tineretului din Bucureşti,  când V.V. Scurtu venise ca  de obicei în vizită pe la Observatorul   " Amiral URSEANU" și împreună cu gazda sa se plimbau prin parc, iar N. Rădulescu ieşise împreună cu soţia la plimbare,  în cel mai apropiat parc de locuinţa lor. Aşa s-a reânnodat relaţia binară a celor doi  iubitori de astronomie. Cu prilejul acestei întâlniri,  au participat și la o şedinţă a ASTROCLUBULUI  BUCUREȘTI   [14] pentru a-şi aminti de vremurile trecute.

    În epoca IT,   legătura dintre ei,  n-a mai fost  vitregită de distanţe.
    De atunci  au corespondat prin internet permanent, au participat împreună la lansarea cărţii " Flori și stele, stele și flori în universul ştiinţei " [5] a prietenului lor comun prof. HARRY MINTI. și şi-au propus scrierea în comun a unei cărţi de istoria astronomiei romane. Cartea,  aşteaptă însă să fie scrisă,  întrucât optica asupra structurării acesteia,  diferă în concepţia celor doi posibili coautori.

    Iată ce scria V. V. Scurtu  care este mai impulsiv,  despre acest proiect:

   " Acum abia m-am prins de ce amiciţia noastră s-a manifestat rapid și a durat...PANĂ AZI! Este o vorbă franceză, care spune cam că EXTREMELE SE ATING. EU aş completa-o cu afirmaţia că EXTREMELE SE ATRAG...Dar nu pot fi înhămate în acelaș jug, adică NU pot conlucra la o treabă de lungă durată, deoarece diferendele de viteză dintre boi sau cai sau altceva, înclină jugul până-l rupe. CE ZICI?"- sublinierile aparţin autorului scrisorii.

  Un lucru este cert,  amiciţia nu s-a  întrerupt și fiecare ii urmează deocamdată propriile proiecte, al lui N. Rădulescu (familiarizat cu calculatorul și posibilităţile lui de difuzare) fiind concretizat prin  seria de articole de pe blogul personal   PASIUNI ȘI AMINTIRI   (pasiunisiamintiri.blogspot.ro),   sau prin articole în revista Paşi spre infinit [11]- care apare prin grija prof. IOAN ADAM din Bârlad și care,   în urma  înmulţirii acestora,  vor da naştere unui volum tipărit,  cu subiecte legate de astronomie.  

            Întrucât,  mai sus,  am  vorbit la un moment dat despre ASTRONOMIA SOCIALIZANTĂ,   ca ramură colaterală Astronomiei și Științelor Sociale,   generată de atracţia aproape universală a ASTRONOMIEI,  asupra indivizilor din societatea omenească și am exemplificat mai sus cu prietenia binară V.V. Scurtu - N. Rădulescu,   o posibilă definiţie a obiectului acesteia ar fi:
  ASTRONOMIE SOCIALIZANTĂ -  ramură de graniţă a astronomiei,  care pune în contact două sau mai multe persoane,  ca urmare a atracţiei   generată de  sțiinta cerului.

           Urmează să explicăm mai târziu într-o carte cu același subiect,  prin alte exemplificări, obiectul ASTRONOMIEI SOCIALIZANTE, pentru a o fundamenta și poate că va deveni astfel, un obiect de studiu, întrucât nu este un fenomen social întâmplător și vremelnic.

Bibliografie

[1]     Dicţionar de ASTRONOMIE și ASTRONAUTICĂ, Coordonator prof.dr.doc. Călin Popovici. Ed. ȘTIINȚIFICĂ ȘI ENCICLOPEDICĂ, Bucureşti 1977
[2]     G. Demetrescu , C. Pârvulescu.  - Galaxii în Univers,  Ed. ȘTIINȚIFICĂ, Bucureşti 1967
[3]     N. Abramescu – Lecţii elementare de ASTRONOMIE, Ed. CARTEA ROMÂNEASCĂ, Bucureşti 1930.
[4]     Ioan Curea - INTRODUCERE ÎN ASTRONOMIE fasc. II, Tip. UNIVERSITĂȚII, Timişoara 1971
[5]     Harry Minți-  Stele și flori, flori și stele în universul ştiinţei, Ed. AGIR, Bucureşti 2012
[6]     Călin Popovici  STELELE date fizice, structura internă, originea și evoluţia lor. Ed. BIBLIOTECII SOCIETĂȚII  DE ȘTIINȚE MATEMATICE ȘI FIZICE din RPR, Bucureşti 1958.
[7]     Contribuţii  în ASTRONOMIE - Observatorul Astronomic Bucureşti, Ed. ACADEMIEI RSR 1976
[8]     ANUARUL ASTRONOMIC din  BUCUREȘTI. 1972-1977, Ed ACADEMIEI RSR
[9]     V.V. Scurtu - HUMBUG?  OZN sub reflectorul ştiinţei. Ed. JUNIMEA  1984
[10]   V.V. Scurtu - În căutarea aştrilor, Ed. ALBATROS  1986
[11]   Paşi spre infinit. coordonator prof. I. Adam.  Asociaţia Astronomică „SIRIUS". Ed. IRIMPEX  - Bârlad
  

Legături internet:

[12]     N. Rădulescu -   COLECTIVUL DE CERCETĂRI SPAȚIALE, http://pasiunisiamintiri.blogspot.ro
[13]     N. Rădulescu -   ASTROCLUBUL CENTRAL BUCUREȘTI, http://pasiunisiamintiri.blogspot.ro  

[14]    http://www.ziarulstiintelor.eu/articole-deschise/2010-09/scurtu-popovici.aspx