De la „cibernetica universului” la PC.

În vremea studenției mele exista cutuma ca, după primii doi ani de studii generale să îți exprimi opțiunea pentru o anume specializare din profilul facultății. Am exprimat două opțiuni; prima pentru mecanica corpului solid la catedra condusă de acad. Caius Iacob și a doua la astronomie la catedra condusă de acad. C. Demetrescu. Decanatul facultății de matematică-mecanică pe care o urmam, a hotărât să mă repartizeze la secția de astronomie. Deși eram un admirator al acad. Caius Iacob, am decis să urmez repartiția primită la astronomie din trei motive: primul era noutățile din domeniul astronauticii acelei epoci de debut al cuceririi spațiului cosmic, al doilea era faptul că natura mea proprie era înclinată spre geometria spațiului mai degrabă decât contorizarea numerică și poate al treilea motiv era unul banal legat de simpla pasivitate, întrucât ar fi trebuit să mă stresez cu intervențiile pe care trebuia să le fac, pentru a schimba repartizarea. Nu mi-a părut rău niciodată că am procedat așa. Când cursurile de specialitate au început să se desfășoare în clădirile din curtea Observatorului Astronomic, chiar m-am bucurat. Era un loc plin de copaci și verdeață gard-în-gard cu actualul Parc Carol. Apoi profesorii și cercetătorii din observator m-au captivat imediat. Primii cu care am intrat în contact au fost profesorii C. Drâmbă, C. Popovici și N. Dinulescu, pe conf. univ. Ieronim Mihăilă îl știam de la cursul general din facultate, la observator avându-l iar ca profesor la „calculul orbitelor”. Dintre cercetători primii pe care i-am cunoscut, au fost dr. Emilia Țifrea șefa de la colectivul „solar” și apoi dr. Magdalena Cârșmaru și I.C. Sîngeorzan de la colectivul „sateliți”. Nici până astăzi nu știu de ce m-am apropiat de colectivele de la secția „astrofizică” și nu de cei de la „astronomie fundamentală” cu specialitățile astrometrie, meridian și mici planete. Cert este că am avut mereu înclinații spre „astrofizică”, dovada este că subiectul pentru lucrarea de licență nu mi l-am ales din lista de subiecte ce ni se punea la dispoziție. Prof. Călin Popovici avea să aprecieze această alegere, era vorba de „transferul energiei interne în fotosfera soarelui”. În timpul practicii studențești pe care am desfășurat-o în obsevator, fiind atras de observațiile de noapte, am ajuns în contact cu cercetătorul I.C. Sîngeorzan de la colectivul „sateliți”, care cu multă dibăcie m-a atras către pasiunea lui de răspândire în rândul populației a cunoștințelor despre univers. Așa am ajuns membru fondator la Clubul PRIETENII COSMOSULUI de la Casa de Cultură din sectorul în care funcționa observatorul astronomic, alături de el și avându-l ca președinte. Printre multe alte activități am contribuit și la realizarea primului număr și unicul din Seria I din revista ANDROMEDA (cea cu fotografia nebuloasei pe copertă). Exemplarul pe care l-am preluat de pe internet și al cărui cuprins este redat mai jos, este Seria II reeditarea Seriei I, dar cu emblema ASTROCLUBULUI CENTRAL BUCUREȘTI înființat de I.C. Sîngeorzan după repartiția mea în învățământ. ASTROCLUBULUI CENTRAL BUCUREȘTI a înlocuit clubul PRIETENII COSMOSULUI în momentul când I.C. Sîngeorzan a plecat definitiv din cercetarea profesionistă în astronomie de la observator, pentru a se dedica exclusiv răspândirii astronomiei în rândul populației ca muzeograf la Observatorul Astronomic Popular din București. Deși profesor de matematică în învățământul liceal, am păstrat legătura cu I.C. Sîngeorzan. Am fost cooptat ca membru fondator al ASTROCLUBULUI având carnetul cu NR. 57 și am participat la ședințe și conferințe. În revista ANDROMEDA am contribuit cu o recenzie „Cibernetica universului” la un fragment tradus din cartea în limba franceză a lui Albert Ducrocq „Romanul materiei”. (foto. 1) Mai târziu, când am solicitat prof. Călin Popovici să mă transfer din învățământ după trei ani de la repartiția guvernamentală, avea să mă primească cu brațele deschise în secția pe care o conducea la Observatorul Astronomic al Academiei R.S.R din București și m-a repartizat în „Colectivul de Cercetări Spațiale” care era în dezvoltare și unde mai era nevoie de o persoană. Am devenit astfel profesionist în domeniul astronomiei, fiind încadrat chiar „astronom” și nu cercetător științific. Nu m-a deranjat că nu am ajuns la colectivul „solar”, pentru că faptul de a lucra în domeniul de top pe atunci al „studierii sateliților artificiali ai pământului”, plus faptul că eram în colectiv cu foști colegi de facultate Harald Alexandrescu și Gh. Vass, mi s-a părut lucru normal. Mi-am continuat în această nouă calitate și munca paralelă de membru al ASTROCLUBULUI de conferințe publice în București cât și prin țară în cadrul campaniei de răspândire a cunoștințelor științifice organizate de Societatea pentru Răspândirea Științei și Culturii (SRSC) aflată sub tutela PCR.

foto. 1 Ca astronom la observator la „Colectivului de cercetări spațiale” din secția ASTROFIZICĂ am participat la observarea SAP (sateliți artificiali ai pământului) și deși nu eram cercetător științific, lucram alături de ceilalți cercetători din colectiv atât la prelucrarea cât și la valorificarea obsevațiilor prin comunicări științifice. Această activitate m-a apropiat de cercetătorii din observator care încercau să-și ușureze munca de calcule „astronomice” cu ajutorul calculatoarelor electronice. Calculatoarele de mare capacitate la acea vreme, au ajuns și în România, mai întâi la Academia de Studii Economice unde a fost instalat primul IBM 360. Am învățat împreună cu colegii FORTRAN 77 care era un limbaj de programare potrivit pentru calculele științifice. Programul și datele de observație erau introduse de pe cartele în computer și după obținerea rezultatelor erau interpretate și formau obiectul comunicărilor științifice din domeniul geodeziei spațiale cu SAP. Programatorul avea formulare speciale cu rânduri și coloane pe care scria de mână cu majuscule, cifre și semne după caz, pentru liniile de program sau seturile de date, pe care apoi le da unui operator perforator de cartele care transpunea la mașina de perforat ce s-a scris pe formulare. Teancul de cartele era apoi depus la dispecerul de la sala calculatorului care le băga în sistemul de operare. După prelucrare erai anunțat și preluai setul de cartele și rezultatele livrate de imprimanta calculatorului (tipărea numai cu majuscule). De mare ajutor în realizarea cartelelor pentru program și date mi-a fost dna. Any Enger operator perforare cartele de calculator de la ISPE, o pasionată amatoare de astronomie (o cunoșteam bine de la PRIETENII COSMOSULUI și apoi de la ASTROCLUBUL CENTRAL BUCUREȘTI). Ca semn de prietenie și prețuire mi-a făcut trei cartele cu prenumele meu NECULAI în roșu, galben și albastru, pe care le vedeți mai jos, montaj demonstrând tehnica specială aplicată (foto. 2). Astfel de cartele puteau fi executate doar de profesioniști, întrucât regula generală era de o singură perforație pe coloană, iar la numele meu regula trebuia încălcată.

foto. 2 Urmare a revoltei astrofizicienilor secției rămași fără „șeful” prof. Călin Popovici care a decedat și despre care am vorbit pe larg în „ASTRONOMIA SOCIALIZANTĂ cu exemplificări” [1] am părăsit împreună cu alți colegi ai secțíei observatorul, transferându-mă în calitate de referent de specialitate - consultant la Institutul Român de Consulting ROMCONSULT. În noua calitate m-am calificat prin curs postuniversitar la Academia de Studii Economice drept consultant internațional. Am continuat să țin legătura cu colegii care au părăsit observatorul și cu ASTROCLUBUL CENTRAL din București. Ca matematician am reprezentat și ROMCONSULT la Centrul de Calcul al MCECEI (Ministerul de Comerț Exterior și Cooperare Economică Internațională). Am părăsit această instituție când am fost trimis pe contract ca profesor cooperant în cadrul PNUD (Programul Națiunilor Unite pentru Cooperare Internațională) în Maroc. Am predat ca profesor de matematică timp de doi ani la liceu în limba franceză și la rezilierea contractului m-am întors în România. Am intrat prin examen în 1984 ca analist/programator la Centrul de Calcul al MCECEI, am lucrat ca analist/programator pe FELIX-C în COBOL (limbaj de programare pentru aplicații economice) și am și obținut către sfârșitul anului calificarea de „analist mini-sisteme de calcul” prin specializare la ICCI (Institutul Central de Conducere și Informatică - 1973). Diploma obținută la ICCI îmi va acorda dreptul de a îndeplini și funcții în domeniul informaticii. Am învățat cum să fac analiza unui proiect, să stabilesc ce limbaj este bun pentru programarea aplicației, am trecut de la programarea haotică la cea structurată și am înțeles cum lucrează un calculator pe regiștri și sistemul de operare. Diploma obținută mi-a acordat dreptul de opera pe CORAL și a ocupa funcția de analist/programator din domeniul informaticii. Așa am intrat cu drepturi depline în IT pe sisteme de calcul moderne și am scăpat de lucru cu cartele perforate. Am învățat un nou limbaj de programare COBOL specific pentru mediul economic și am ajuns apoi șef de oficiu de calcul la TEHNOFORESTEXPORT și director de centru de calcul al Centralei de Exploatare a Lemnului. Când am pus în funcțiune minisistemul CORAL cu 16 terminale cablate prin diversele servicii la TEHNOFORESTEXPORT, când operam la discurile de masă care lucrau la 380v sau făceam backup pe benzi magnetice, nu bănuiam că va trece puțin timp până ce calculatoarele FELIX-C din săli speciale și minicalculatoarele INDEPENDENT, CORAL care încăpeau într-o cameră obișnuită, vor fi înlocuite de desktopuri independente legate prin internet aproape pe fiecare birou. Așa am trecut prin diverse stadii ale dezvoltării informaticii la noi în România, adaptându-mă mereu și învățând să lucrez cu mijloacele informatice și diferite limbaje de programare. Am început deci cu FORTRAN 77 și COBOL pentru calculatoare IBM 360 și FELIX-C, am învățat teletransmisie de date prin cablu telefonic, apoi rețele pe minicalculatoare CORAL (16 terminale pentru culegeri de date și prelucrarea programelor în COBOL, DBase, FoxBase), apoi PC-urile românești TPD, JUNIOR, FELIX PC cu memorie pe diskete floppy de 5 inch. În final am utilizat mai întâi primele PC-uri (Hdd de 10Mb au fost cele mai puțin fiabile, floppy de 3 inch 720 Kb apoi 1,44 Mb) venite în țară de la furnizorii din contractele de comerț exterior (foto. 3) și am ajuns la rețelele moderne de PC prin cablu apoi wireless.

foto. 3 comparație floppy de 8,5,3 inch. Când in București lucram cu rețele de PC cablate, cineva curajos de la un oficiu de calcul din Piatra Neamț (din domeniul exploatării lemnului) a implementat wireless, care apoi a fost preluat și în București la oficiile de calcul. Cam pe la „revoluție” a apărut și internetul fiind cred eu printre primii din România cu cont la YAHOO. România a fost acum conectată la economia mondială direct, a fost un salt remarcabil! Șansa mea a fost să lucrez în domeniul comerțului exterior unde foamea de valută străină a PCR era mare și echipamentele se repartizau mai ușor ca în alte domenii precum învățământ, medicină, administrație și chiar cercetare. Experiența dobândită ca șef de oficiu de calcul (45 de regulă și pentru câteva luni chiar 90 analiști/operatori cu studii medii), cât și îndemânarea mea tehnică mi-au permis să fac față oricăre provocări din domeniul informaticii atât ca programare Dbase, Foxbase, Basic, la lucru cu diverse sisteme de operare, DOS 6.3, AIX, WINDOWS, LINUX precum și la asamblare și depanare de calculatoare și periferice. Era muncă multă și informaticienii nu erau plătiți și prețuiți ca în epoca actuală. Singura înlesnire era procurarea de ochelari (lucrul cu ecranul deteriorează vederea) și nu sporuri sau scutiri de impozit ca acum. În orice funcție ai fi fost, dacă aveai studii universitare sau economice erai plătit cu o clasă de salarizare mai puțin decât un inginer cu studii politehnice. De la rețeaua cablată de 32 de calculatoare de tip IBM-286 conduse de două servăre în miroring de tip IBM-PS/2 de prin 1987 (cu imprimante IBM cu ace care permiteau obținerea simultană de original plus două copii pe hârtie specială de imprimantă cu găuri pe cele două margini pentru avansare continuă, la fel ca cea pentru calculatoarele mari IBM360 sau FELIX-C) am ajuns la desktopuri și laptopuri (cu imprimante cu jet de cerneală mai întâi alb-negru EPSON apoi HP sau CANON și color) legate în fiecare birou prin internet. Nu a mai fost nevoie nici de server cu sistem de operare LINUX pentru administrarea rețelei. Incredibil de repede. Descrierea pe care am făcut-o este o experiență personală, se întinde de la 1966 până în actualitate și se vrea o scurtă retrospectivă a evoluției informaticii în România. Este o istorie fascinantă a dezvoltării IT pe care tânăra generație de acum, care trăiește în epoca smartphone, o poate doar bănui. Evoluția a fost atât de rapidă chiar și în România, nu are o vechime mai mare de cca. 30 de ani și s-a petrecut în paralel cu dezvoltarea astronomiei și astronauticii pe plan mondial. În 1957 se lansa SPUTNIK 1, în 1969 primul om pășea pe Lună și acum proiectăm să colonizăm Luna și planeta Marte. De la programarea pe cartele la operarea pe telefonul mobil este o evoluție de domeniul SF, nebănuită cu câteva zeci de ani în urmă. Oare ce ne rezervă viitorul? Neculai Rădulescu – astronom, iulie 2023